EPSWRA – Un proiect European care vine în sprijinul asistenţilor sociali din mediul rural

Proiectul ”Empowering Practitioners in Social Work from Rural Communities” – EPSWRA (nr.  2018-1-RO01-KA204-049515), finantat in cadrul programului Erasmus Plus – Parteneriate strategice, domeniul Educația adulților si implementat de Universitatea din Pitești, îşi continuă activitatea alături de ceilalți şase parteneri europeni: Universitatea Sfinții Chiril și Metodie din Veliko Turnovo (Bulgaria), Smart Umbrella (Grecia), Asociația CSV Emilia (Italia), Asociația Contextos (Portugalia), Asociația pentru Dezvoltarea Voluntariatului în Novo Mesto (Slovenia) și Asociația Fondul Municipalităților Andaluze pentru Solidaritate Socială – FAMSI (Spania).

Management meeting Tesalonic (Grecia)

În cel de-al  doilea an de implementare asistenţii sociali din mediul rural din judeţul Argeş au participat la ateliere interculturale și transnaționale de cercetare bazată pe practică, care au fost  organizate în Slovenia la Novo Mesto, în Grecia la Thessalonikişi în Bulgaria la Veliko Turnovo. Asistenţii sociali care au fost implicaţi în aceste ateliere au făcut cunoscută activitatea lor şi totodată au reuşit să lucreze şi să colaboreze cu ceilalţi practicieni în asistenţă socială din ţările partenere,  îmbogăţindu-şi astfel metodele de lucru cu diferite  grupuri vulnerabile.

Online short term join staff training event – Novo Mestos (Slovenia)

În noiembrie 2020 a fost organizată, on-line, o sesiune de instruire pentru specialiştii din instituţiile de asistenţă socială, partenere în acest proiect, care a avut drept scop schimbul de experienţă in domeniul social şi crearea unei reţele profesionale între instituţiile care coordonează activităţi în acest domeniu. De asemenea, în  luna decembrie a aceluiași an, specialiştii din cadrul proiectului şi asistenţi sociali, au participat la conferinţa internaţională organizată de Universitatea Sfinții Chiril și Metodie din Veliko Turnovo (Bulgaria), unde au fost diseminate informaţii cu privire  la activitatea proiectului dar au fost dezbătute şi subiecte legate de activitatea asistenţilor sociali în perioada pandemiei şi modalităţile prin care au făcut faţă situaţiilor de stres şi burn out care, inevitabil, i-au afectat pe asistenţii sociali care au lucrat în special în prima linie.

Conferință Internațională în cadrul Proiectului EPSWRA la Universitatea ”Sfinții Chiril și Metodiu” din Veliko Târnovo (Bulgaria)

Tot în perioada septembrie-decembrie 2020 au avut  loc seminarii de informare şi focus grupuri cu reprezentanţi ai comunităţilor locale: primar, viceprimar, asistent social, personal din cadrul UAT din diferite localităţi din judeţul, Argeş (primăria Bascov, Lereşti, Miceşti, Berevoieşti, Merişani, Vultureşti, Budeasa, Bârla, Albota, Rucăr, Mioveni) precum  şi în cadrul Complexul de Locuinţe Protejate Buzoeşti. Activităţile s-au  desfăşurat online şi au fost implicaţi numeroşi specialişti, cărora dorim să le mulţumim pentru participare şi pentru modul cum au abordat şi dezbătut, în cadrul focus-grupurilor, diverse probleme cu care se confruntă în activitatea lor profesională. Ca urmare a acestor intalniri, a fost dezvoltata o comunitate virtuală unde practicienii în asistenţa socială discuta aspecte legate de activitatea  lor şi unde pot accesa diferite documente puse la dispoziţie de ceilalţi asistenti sociali din alte comunitati.

Seminarii de informare  și focus grupuri în comunitățile rurale din județul Argeș

Proiectul se va finaliza cu înființarea unui Centru regional de asistență socială rurală, care să ofere resurse informaționale, consultanță și colaborare în domeniul asistenței sociale, tuturor asistenților sociali din primăriile de pe raza județului Argeș și altor factori interesați din acele comunități. Toate activităţile realizate în cadrul proiectului pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Proiectului https://www.facebook.com/Epswra-Project-277292906295720/), precum şi pe site-ul https://www.epswra-project.ro/

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe